Bursele sau demisia!

În contextul campaniei „Burse în toată România!”, prin care peste 34 de mii de cetățeni solicită ministrului Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu, să prevadă în Legea bugetului de stat pentru anul 2020, finanțarea necesară garantării cuantumului minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România, având în vedere faptul că domnul ministru a lansat o proiecție bugetară care nu conținea finanțarea necesară pentru a satisface nevoile elevilor și nu a participat la consultările cu reprezentanții elevilor, condamnăm atitudinea dezinteresată a acestuia și solicităm ferm revizuirea bugetului, astfel încât educația să constituie cu adevărat o prioritate pentru actuala guvernare.

Atât astăzi, la negocierile purtate de reprezentanții elevilor din România cu reprezentanții structurilor asociative ale municipiilor, orașelor și comunelor, cât și ieri, când reprezentanții elevilor au depus miile de semnături la Ministerul Finanțelor Publice, domnul ministru Cîțu a refuzat să participe, fiind înlocuit de domnul secretar de stat Sebastian Burduja, care a livrat reprezentanților prezenți la masa discuțiilor mesajul potrivit căruia nu există finanțarea necesară, iar sumele corespunzătoare burselor trebuie alocate din fondurile administrațiilor publice locale, în foarte multe cazuri insuficiente pentru a suporta o astfel de măsură.

Ministerul Finanțelor Publice nu dorește să investească în elevii români, nefiind de acord cu impunerea unui cuantum minim al burselor asigurat din bugetul de stat și folosind principiul descentralizării drept pretext pentru a nu își asuma problema burselor. În condițiile în care cuantumul minim ar rămâne la latitudinea primăriilor, ar exista în continuare localități unde bursele sunt alocate în cuantumuri nesemnificative sau deloc, iar dacă s-ar impune un cuantum minim la nivel național, fără garantarea resurselor necesare din bugetul de stat, încă nu s-ar putea vorbi despre „burse în toată România”, ci doar în localitățile unde există fonduri. Ca urmare a celor prezentate, dacă până la începutul săptămânii următoarea bursele elevilor nu se vor regăsi pe agenda domnului ministru Florin Cîțu și în proiecția bugetară pentru anul 2020, Consiliul Național al Elevilor solicită public demisia acestuia.

„Bursele elevilor nu sunt o prioritate pentru domnul Cîțu. Dacă până luni nu va fi prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 finanțarea necesară pentru garantarea unui cuantum minim pentru burse, îi solicităm domnului ministru să își asume iresponsabilitatea pentru nevoile elevilor din România și, odată cu ea, și predarea mandatului”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *