Bursele școlare – povestea noastră

Trei ani. Trei ani plini de negocieri, de întrevederi cu decidenții de la nivel local și central, de ședințe în miez de noapte, de planuri regândite, de manifestații, petiții și proteste, de victorii de etape, de statistici și, în final, o reușită pentru sute de mii de elevi din România.

Demersul „Burse în toată România!” a luat naștere din dorința de a lupta pentru un drept fundamental al elevilor, care, de prea multe ori, a fost ignorat sau pus în așteptare de autorități. Astfel, în 2018, Consiliul Național al Elevilor a început o luptă asiduă pentru ca toți elevii din țară să primească burse școlare.

Pentru că, acum, după mai mult de trei ani de muncă, ne-am atins dezideratul, vrem să aducem în vedere tot ceea ce a stat în spatele acestei victorii.

Anul 2018 – La acel moment, Consiliul Național al Elevilor a gândit un proiect legislativ care să modifice Legea educației naționale și care să aducă pe masa decidenților, pentru prima oară, noțiunea de „cuantum minim al burselor școlare”. Nemulțumiți de localități care acordă burse de 8 lei pe lună, am considerat cuantumul minim o soluție ideală, astfel încât aceste situații să nu mai existe.

 

 

Ianuarie 2019 – În continuare, Consiliul Național al Elevilor s-a asigurat că propunerea legislativă intră pe circuitul parlamentar – ceea ce s-a și întâmplat. În ianuarie 2019, Parlamentul României a adoptat proiectul, iar Președintele României a promulgat-o, devenind Legea 38/2019. Astfel, aceasta menționa: „…cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului”.

Decembrie 2019 – Pentru că, în decurs de un an, legea nu a fost respectată, iar cuantumul minim nu a fost stabilit prin hotărâre de guvern, am inițiat, alături de comunitatea Declic, petiția „Burse în toată România”, care a strâns peste 36.500 de semnături.

În acest sens, mai mulți membri ai societății civile care au înțeles nevoia de acordare a burselor școlare în mod echitabil: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România, Federația Natională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Makosz (Romániai Magyar Középiskolások Szövetsége), Salvați Copiii România, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Consiliul Tinerilor Instituționalizați, FONPC, World Vision Romania, Asociația Studenților Romi din București Terni Godi și Funky Citizens.

Petiția a fost depusă de o delegație a Consiliului Național al Elevilor la Ministerul Finanțelor Publice și la Ministerul Educației și Cercetării, acolo unde au avut loc negocieri cu secretarul de stat Sebastian Burduja și ministrul Monica Anisie.

 

 

Aprilie 2020 – După patru luni în care substructurile Consiliului Național al Elevilor au solicitat și centralizat situația din plan local a burselor școlare, în luna aprilie a anului trecut, am lansat analiza națională privind acordarea burselor elevilor, în urma căreia am aflat pura realitate: zeci de comunități de elevi nu primiseră niciodată burse, iar alte sute de consilii locale alocau burse în cuantumuri infime, din cauza faptului că nu dețineau suficiente fonduri. În acel moment, ne-am dat seama, mai mult decât niciodată, cât de importantă este aprobarea unui cuantum minim al burselor școlare.

Octombrie 2020 – Au avut loc alte negocieri purtate cu factorii decizionali. Am calculat impactul bugetar al acestei măsuri și am înaintat ministrului educației și cercetării de la acea vreme, Monica Anisie, propunerea Consiliului Național al Elevilor privind bursele școlare. Au urmat alte negocieri purtate cu factorii decizionali.

 

Noiembrie 2020 – Pentru că nicăieri nu exista o situație centralizată a elevilor eligibili care ar trebui să primească burse, am solicitat inspectoratelor școlare să ne transmită numărul elevilor care ar trebui să primească burse.

Decembrie 2020 – La sfârșitul anului trecut, după un an de la adoptarea Legii 38/2019, Guvernul a adoptat, pentru prima oară, o hotărâre care aproba cuantumul minim al burselor școlare. Astfel, HG 1064/2020 prevede acordarea unei sume de 100 de lei, lunar, pentru toate toate tipurile de bursă.

Ianuarie 2021 – Timp de o lună, motoarele au fost turate la maximum, astfel încât hotărârea anterior menționată să se reflecte și în legea bugetului de stat. Astfel, am avut multiple întrevederi cu membri ai guvernului, în cadrul căreia am solicitat, pornind de la o analiză de impact bugetar, includerea în bugetul de stat a fondurilor necesare acordării bursele școlare.

 

 

Februarie 2021 – Pe data de 11 februarie, Consiliul Național al Elevilor a manifestat în fața Guvernului României, subliniind nevoia finanțării adecvate a sistemului educațional, prin garantarea dreptului la transport gratuit și la burse școlare adecvate. Protestul nostru a avut ecou, astfel că, la finalul zilei, am purtat negocieri cu vicepremierul Dan Barna, în cadrul cărora am expus, din nou, nevoia cuprinderii fondurilor pentru burse în bugetul de stat. La doar o zi distanță, Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de lege a bugetului de stat, în cadrul căruia peste 520 de milioane de lei au fost alocați pentru bursele școlare.

Nu în ultimul rând, vă mulțumim vouă – elevi, părinți, profesori și activiști din educație, pentru faptul că ați fost alături de Consiliul Național al Elevilor în toată această luptă. A fost un drum lung, plin de obstacole, dar care, însă, ne-a motivat constant să mergem înainte și să avem ca prim scop un singur gând: acela ca fiecare elev din România să poată beneficia de un drept fundamental, ignorat prea mult timp de către statul român. 

Împreună reprezentăm vocea colegilor noștri!

Bursele elevilor – un vis frumos, în lipsa alocărilor de la bugetul de stat!

În luna decembrie a anului trecut, Guvernul României a aprobat Hotărârea nr. 1064/2020, conform căreia cuantumul minim pentru fiecare categorie de burse este de minimum 100 de lei/elev/lună, bani care vor veni de la nivel central, către autoritățile publice locale, care vor putea suplimenta această sumă din fondurile proprii.

Acest lucru nu va fi posibil, însă, dacă în legea bugetului de stat pentru anul 2021 nu vor exista sume alocate special cu această destinație. Din acest motiv, solicităm primului-ministru și ministrului finanțelor publice realizarea acestor alocări, pentru a garanta faptul că dreptul elevilor de a primi burse va fi respectat în întreaga țară, iar inechitățile vor fi eliminate.

„Facem apel la Guvernul României să includă în proiectul de buget pentru anul 2021 sumele necesare asigurării cuantumului minim pentru bursele elevilor, conform HG 1064/2020. În lipsa acestor sume, decizia executivului de a seta un cuantum minim pentru bursele școlare reprezintă doar un demers populist, fără fundament în prioritățile financiare ale Guvernului.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Bursele elevilor – existente, dar nu suficiente!

În cadrul ședinței de Guvern care a avut loc săptămâna trecută, executivul a aprobat o hotărâre privind stabilirea cuantumului minim pentru toate categoriile de burse școlare (de studiu, de ajutor social, de merit și de performanță) în sumă de 100 de lei.

Salutăm decizia Guvernului de a emite această hotărâre, însă ne exprimăm nemulțumirea față de suma aprobată.

Consiliul Național al Elevilor a transmis guvernului propunerile privind cuantumul minim pentru fiecare categorie de burse, raportat la salariul minim pe economie, după cum urmează: 9,45% pentru bursa de ajutor social, 10.15% pentru bursa de studiu, 11% pentru bursa de merit și 15% pentru bursa de performanță.

„În urma demersurilor Consiliului Național al Elevilor, Guvernul României a aprobat hotărârea de guvern privind cuantumurile minime ale burselor școlare. De acum încolo, atunci când consiliile locale vor aproba cuantumul burselor elevilor, nu vor putea merge mai jos de 100 de lei. În ciuda acestui fapt, suma tot nu este suficientă pentru elevii aflați în situații de risc socio-economic, motiv pentru care solicităm Guvernului o analiză financiară amănunțită, pentru a crește cuantumul minim al burselor școlare.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor