Drepturile elevilor nu pot fi tranzacționate: problema elevilor navetiști rămâne nerezolvată

În data de 14 mai, odată cu finalizarea ședinței Executivului, vicepremierul Raluca Turcan anunța elevii din România că vor beneficia de transport gratuit pe toate mijloacele de transport, proiectul fiind aprobat printr-o Ordonanță de urgență a Guvernului.

În primul rând, subliniem faptul că structura de reprezentare a elevilor din România, Consiliul Național al Elevilor, a fost în contact permanent cu membri ai Executivului pentru a sublinia problema transportului elevilor și, deși facem parte din multiple foruri decizionale pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, nu am fost consultați cu privire la conținutul acestui act normativ. Acest act normativ care reglementează transportul pentru cei aproape 3 milioane de elevi din România nu a fost prezent nici în procesul de transparență instituțională, încălcând prevederile Legii nr. 52/2003.

Condamnăm, cu fermitate, modul în care s-a luat această decizie: netransparent, fără o consultare prealabilă cu beneficiarii direcți ai educației. În schimb, promisiunile și discursul populist continuă să demonstreze superficialitatea cu care Guvernul tratează problema transportului elevilor, care determină creșterea abandonului școlar și privează sute de mii de elevi de acces la educație, așa cum prevede însăși Constituția României, la articolul 32. Deși doamna vicepremier afirma faptul că doar 125.000 de mii de elevi fac naveta pentru a ajunge la școală, este de menționat că această cifră este reprezentată de numărul de elevi care fac naveta și primesc decont, fiind datele colectate de Ministerul Educației și Cercetării. Banca Mondială contrazice aceste cifre, punctând, într-un studiu recent, faptul că există 429 de mii de elevi care fac naveta în România. 

În conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului aprobată în ședința din 14 mai, valabilitatea licențelor de transport a fost prelungită, ignorându-se eforturile reprezentanților elevilor din România de a reintroduce transportul elevilor în sfera serviciilor publice odată cu respingerea, pe cale parlamentară, a OUG nr. 51/2019. Având în vedere avizul Consiliului Legislativ pentru propunerea legislativă privind prelungirea valabilității programelor de transport județean nr. 145/12.05.2020, în care se stipulează faptul că programele de transport județean și-au încetat valabilitatea o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 34/2020, pe cale de consecință nu se mai poate vorbi despre prelungirea lor, așa cum este prevăzut în OUG. Atâta timp cât serviciile de transport rămân în sfera serviciilor comerciale, în lipsa unui contract de serviciu public elaborat conform Regulamentului (CE) nr. 1370/2007, elevii care fac naveta folosind mijloacele de transport județean și interjudețean nu vor beneficia de niciun fel de facilitate; deși acest aspect a fost adus la cunoștința Executivului, constatăm că, în continuare, se dorește protejarea intereselor transportatorilor (de a funcționa în regim comercial și de a face profit) și nu a elevilor navetiști.

Mai mult decât atât, în urma aplicării acestei Ordonanțe de urgență a Guvernului, elevii nu vor mai beneficia nici măcar de reducerea de 50% prevăzută în Legea educației naționale pentru transportul interjudețean. Pentru a călători într-o localitate din afara județului (cazul a mii de elevi navetiști care sunt domiciliați într-un județ, dar studiază în altul), folosind mijloacele de transport rutier (autobuz, microbuz), elevii nu vor beneficia nici măcar de reducerea de 50% și vor fi nevoiți să plătească prețul întreg al biletului, respectiv abonamentului, aceste prețuri rămănând ridicate, iar transportul județean și interjudețean funcționând în regim comercial. Cu alte cuvinte, Ordonanța de urgență a Guvernului înrăutățește situația sutelor de mii de elevi navetiști.

Conform articolului 84, alineatul 3^1, litera a): 50% din valoarea acestora se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, din sumele alocate prin inspectoratele școlare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la care sunt înscriși elevii. Acest articol exceptează dreptul de a primi decontul navetei pentru elevii din învățământul particular, drept care suntem îndreptățiți să credem că aceștia nu vor beneficia de facilități de transport.

Cu privire la sursele de finanțare care vor fi utilizate pentru acoperirea acestor facilități de transport pentru elevi, este indicat articolul 105 din Legea educației naționale, referitor la finanțarea complementară a unităților de învățământ preuniversitar, fiind vorba de decont. Consiliul Național al Elevilor atrage atenția cu privire la modul în care vor fi implementate aceste măsuri, întrucât din prezenta Ordonanță de urgență a Guvernului nu reiese cum vor circula elevii gratuit, deoarece se punctează în continuare decontarea cheltuielilor, nu o astfel de facilitate.

O altă problemă prezentată de această Ordonanță de urgență a Guvernului vizează articolul 84, alineatul (3): Elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, la cererea acestora, beneficiază gratuit de transportul rutier, naval, precum si feroviar între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor.” Menținerea terminologiei care nu pot fi școlarizați, în ciuda propunerii Consiliului Național al Elevilor de a fi folosită care nu sunt școlarizați, indică o problemă discriminatorie în ceea ce privește numărul elevilor care deși au o unitate de învățământ preuniversitar în localitatea de domiciliu, aleg să studieze în altă localitate de domiciliu sau au fost repartizați la o altă unitate de învățământ ca urmare a admiterii în învățământul liceal.

Ținând cont de argumentele prezentate anterior, problema privind transportul elevilor rămâne nerezolvată:

  • Transportul rutier de persoane continuă să funcționeze în regim comercial, fiind prelungită valabilitatea licențelor, măsură care încalcă avizul Consiliului Legislativ, așadar problema elevilor navetiști rămâne nerezolvată, întrucât consiliile județene nu vor încheia contracte de serviciu public în care să prevadă aceste facilități pentru elevi;
  • Elevii care călătoresc între două localități din două județe diferite folosind mijloace de transport rutier de persoane nu vor mai beneficia de reducerea de 50%;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului discriminează elevii care sunt școlarizați în altă localitate de domiciliu, dacă aceștia au în localitatea de domiciliu o unitate de învățământ preuniversitar;
  • Textul Ordonanței de urgență indică doar resurse de finanțare aferente finanțării unităților de învățământ preuniversitar (decont, nu gratuitate);
  • Cele două hotărâri ale Guvernului, 309/1996 și 863/2016 nu au fost abrogate nici acum de către Executiv, deși Consiliul Național al Elevilor a transmis o adresă în acest sens în 25 martie, adresă care a rămas fără răspuns. Astfel, elevii navetiști nu vor beneficia de facilități în cadrul transportului rutier de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *