În contextul în care noile planuri-cadru au fost puse în consultare publică, Consiliul Național al Elevilor salută eforturile Ministerului Educației și Cercetării de a pune elevul în centrul sistemului de învățământ, astfel încât acesta să își poată însuși pe deplin rolul de beneficiar principal al educației. Majorarea procentului alocat Curriculumului la Decizia Elevului din Oferta Școlii reprezintă un pas esențial în reforma educațională așteptată de mulți ani, încă de dinainte ca România să fi devenit membră a Uniunii Europene.
Totuși, considerăm că, pentru a implementa cu succes această autonomie, este imperativ ca elevii să fie pregătiți corespunzător și să beneficieze de sprijinul școlii. Planurile de orientare și planurile individualizate de învățare sunt esențiale pentru ca fiecare elev să-și poată atinge potențialul maxim, în conformitate cu drepturile acestuia stipulate în Statutul Elevului. Din păcate, planurile-cadru lansate în consultare nu au fost însoțite de clarificări suficiente privind curriculumul, programele școlare și logistica CDEOȘ, ceea ce creează mai multă incertitudine decât soluții clare. Aceste aspecte ar fi trebuit discutate în mod integrat.
În acest context, Consiliul Național al Elevilor expune următoarele deziderate:
- Introducerea obligatorie a educației pentru sănătate și a educației media în oferta națională pentru CDEOȘ sau integrarea materiilor în programele școlare pentru obiectele din trunchiul comun, astfel încât toate unitățile de învățământ să fie obligate să le ofere elevilor. Aceste domenii sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei tinere generații conștiente și responsabile.
- În cazul eliminării istoriei și geografiei din trunchiul comun, propunem înlocuirea acestora cu discipline care dezvoltă competențe similare, precum gândire critică sau educație civică, inclusiv prin CDEOȘ. O alternativă ar fi modificarea programelor școlare, astfel încât materia abordată în clasele a IX-a și a X-a să asigure cunoștințe complete cu privire la istoria și geografia României. Acestea sunt esențiale pentru formarea cetățenilor activi și conștienți, în special în contextul în care procesele de decizie la nivelul societății sunt adesea influențate de platformele media.
- Religia să devină o disciplină opțională, iar alegerea acesteia să fie exclusiv la latitudinea elevului, nu impusă în trunchiul comun. În prezent, elevii pot opta pentru retragerea de la religie, astfel că includerea acesteia în CDEOȘ nu reprezintă o schimbare substanțială în sistemul educațional.
- Istoria holocaustului și istoria comunismului ar trebui să fie incluse în trunchiul comun asemenea educației muzicale și educației vizuale ca educația muzicală și educația vizuală, o dată la două săptămâni, în cazul în care rămân în forma actuală din Legea Învățământului Preuniversitar și sunt reintroduse geografia și istoria în trunchiul comun.
- Sincronizarea programei școlare de bacalaureat cu planurile-cadru, astfel încât să permită o tranziție logică și coerentă pentru elevi, având în vedere eliminarea unui anumit număr de ore din trunchiul comun. Spre exemplu, eliminarea biologiei din trunchiul comun la profilul matemati-informatică în clasa a XII-a sau eliminarea unor materii de la profilul tehnologic pentru a permite mai multe ore de practică.
- Crearea unui Centru Național de Resurse pentru sprijinirea unităților de învățământ și stabilirea unor parteneriate între Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar Municipal București, unități de învățământ și organizații/asociații specializate în educație, care pot preda noi materii de CDEOȘ, precum educație pentru sănătate, educație civică și altele. De asemenea, este fundamentală formarea continuă a cadrelor didactice și adaptarea procesului de predare la noile cerințe. Salutăm majorarea bugetului alocat pentru formarea acestora.
Este esențial ca, în cadrul acestui proces de reformă, să identificăm competențele cheie pe care elevii trebuie să le dobândească și să reinventăm materiile, astfel încât beneficiarii educației să înțeleagă importanța acestora și să le aleagă din oferta CDEOȘ, pentru a le aplica în viața de zi cu zi. Aceste propuneri sunt vitale pentru modernizarea și eficientizarea educației dinîn România, contribuind la formarea unor cetățeni activi, responsabili și informați, capabili să facă față provocărilor societății contemporane.