

Chiar dacă spiritul sărbătorilor ne-a încălzit sufletele în această vacanță, prin timpul petrecut cu cei dragi și prin odihna resimțită, revenim cu un nou articol pe blogul nostru!
Sperăm că sărbătorile v-au găsit în cele mai bune momente, însă misiunea noastră, în calitate de reprezentanți ai elevilor din România, continuă.
În acest articol, vom aborda un subiect care poate nu este familiar în rândul elevilor din țara noastră, dar care are un impact benefic asupra tuturor.
Auzim adesea de SNFER, dar ce este mai exact acest eveniment?
SNFER reprezintă Sesiunea Națională de Formare a Elevilor Reprezentanți, un eveniment organizat periodic de Consiliul Național al Elevilor (CNE). Acesta reunește membrii CJE-urilor din toată țara, unde aprofundează problematici întâlnite frecvent în sistemul educațional, drepturile elevilor și diverse aspecte ce vizează elevii români, prin intermediul unor ateliere, cursuri și activități de formare, care urmează să fie transmise elevilor prin SJFER (o sesiune specială pentru elevii reprezentanți la nivel județean). O experiență de creștere pentru toți cei implicați, care ajută la demersurile aplicate în județele noastre.
SNFER-ul a avut ca scop un punct de plecare comun: de a duce cât mai departe misiunea și identitatea elevilor, de a învăța unii de la alții cum să acționăm eficient în situațiile pe care le întâmpinăm și să amplificăm atribuțiile pe care le avem în acest rol reprezentativ.
Pentru a înțelege mai bine cum este trăită această experiență, am avut ocazia de a întreba elevi reprezentanți în CJE, dar și din CNE, care au luat parte la aceste activități, dar și care au organizat, cum a fost pentru ei SNFER-ul.
Mai întâi, am luat un scurt interviu unei participante din partea CJE Neamț la SNFER, Anastasia Buzdea. Haideți să vedem cum a fost pentru ea:
Ș: Care a fost experiența ta în cadrul SNFER? Cu ce informații/ idei/ principii noi ai plecat după aceasta experiență?
Anastasia: M-am apropiat mult cu BEx-ul meu și cu un prieten din BdP, am creat un grup de prieteni care poate nu ar fi fost posibil dacă nu era SNFER-ul, ne-am simțit foarte bine, am ajutat și unde era cazul. Mi–a plăcut foarte mult să merg la atelierele despre management, mi-a rămas în minte un atelier făcut de o persoană de la FNT, prin care am învățat despre împărțirea task-urilor și ulterior, am folosit și tabelele prezentate. Simplul fapt că întâlnești atât de mulți oameni este o lecție cu care pleci, care o să te ajute pe o perioadă lungă de timp, pentru că o să stai să te gândești ce poți să iei de la fiecare, folositor.
Ș: Consideri că SNFER-ul este o oportunitate pentru elevii reprezentanți ca să crească și să învețe mai multe despre rolul pe care îl au? Dacă da, de ce?
Anastasia: 100% SNFER-ul este o oportunitate pentru elevii reprezentanți să înțeleagă mai bine rolul și ca să evolueze în general, nu doar în Consiliul Elevilor, ci și pe plan personal. Informațiile directe, dar și cele deduse de ei, consider că, sunt lecții de viață pe care poate nu ai cum să le iei din altă parte. Când ajungi acasă, după aceste patru zile cu un cumul de informații, stai și te gândești ce poți folosi mai departe.
Ș: Dacă ai fi în postura de a organiza un SJFER, ce ai aduce nou? Ce crezi că ar merita o atenție în plus?
Anastasia: Dacă aș organiza un SJFER, care se va întâmpla curând, aș vrea să pun accentul foarte mult pe vorbitul în public, fiind o frică relativ tipică și pe care poți să o învingi, ulterior ușor, cu sfaturile potrivite și în direcția asta aș vrea să duc atelierul pe care o să îl țin. De asemenea, aș vrea să punem accentul pe management, fiind un ajutor în plus pentru consilii în realizarea proiectelor lor și cred că astea ar fi lucrurile pe care aș pune accentul în situația actuală.
Văzând și perspectiva unei participante, ce are multe de oferit și va oferi din propria experiență și altora, ar fi ideal să aflăm și perspectiva organizatorilor. Procesul de organizare vine cu dificultăți, dar farmecul SNFER-ului și-a lăsat amprenta asupra tuturor.
Am avut ocazia să vedem perspectiva uneia dintre organizatori, Diana-Maria Stoica, secretarul executiv al Departamentului de Relații Externe al Consiliului Național al Elevilor. Haideți să aflăm părerea Dianei:
Ș: Care a fost experiența ta în cadrul SNFER? Cu ce informații/ idei/ principii noi ai plecat după aceasta experiență?
Diana: Experiența pe care acest eveniment mi-a oferit-o poate să fie cel mai bine vizibilă prin părerile și ochii participanților. Văzându-i atât de impresionați de ce am putut noi construi într-o lună de zile, sunt sigură ca va rămâne cu ei o perioadă lungă de timp. Însă, pentru a fi mai specifică, aș putea spune ca am rămas cu încrederea că putem face lucruri faine în continuare, cât și cu voința și determinarea că aceste planuri pe care le avem chiar vor fi puse în aplicare în viitorul apropiat.
Ș: Consideri că SNFER-ul este o oportunitate pentru elevii reprezentanți ca să crească și să învețe mai multe despre rolul pe care îl au? Dacă da, de ce?
Diana: Consider că Sesiunea Națională de Formare a Elevilor Reprezentați este cel mai important eveniment marca Consiliului Elevilor. Participanții nu au ocazia să învețe doar despre mișcare de reprezentare și despre cum pot îmbunătăți activitatea structurilor sale în teritoriu, dar au parte și de ateliere diverse pe teme de la dezvoltare personală sau educație financiară. Este un eveniment care constituie un cadru de învățare complex, care vine cu beneficii atât personale, dar și profesionale.
Ș: Cum a fost să organizezi activitatea SNFER, ce ai aduce nou următoarei experiențe? Ce crezi ca ar merita o atenție în plus?
Diana: Aș minți dacă aș spune că a fost ușor să organizăm SNFER. A fost o lună foarte plină pentru toți cei implicați în organizare, ședințe îndelungate, sute de e-mailuri și telefoane, dar consider că a meritat. Sincer, SNFER a fost un vis devenit realitate și nu mă pot gândi la un lucru pe care l-aș aduce în plus. A fost diferit față de toate sesiunile de formare din trecut. Sunt foarte optimistă zicând acest lucru, dar este bazat pe feedback-ul primit din partea participanților. A fost un eveniment desăvârșit, complicat, cu peste 150 de persoane și 35 de facilitatori, dar a meritat pe deplin.
Avem ocazia și de o altă perspectivă din organizare, câteva gânduri din partea lui Bogdan Gogan, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor:
“Aș putea spune despre SNFER, vorbind din perspectiva unei persoane care a făcut parte din echipa de organizare, că a fost o experiență unică. Rezultatul final a depășit atât așteptările mele, cât și pe cele ale colegilor mei, iar cea mai mare realizare a fost aceea că am reușit să-i apropiem foarte mult pe participanți. În spatele procesului de transformare a evenimentului dintr-o idee în realitate s-a aflat foarte multă muncă, lucru vizibil în rezultatul final.”
Le mulțumesc Dianei, Anastasiei și lui Bogdan că au putut împărtăși experiența și gândurile lor despre această inițiativă. Nu ar fi fost suficientă doar o lectură doar despre SNFER și facilitățile pe care le aduce, ci și impresiile pe care le-a lăsat asupra oamenilor implicați.
O concluzie poate fi trasă și mai exact, SNFER-ul este o experiență atât de dezvoltare personală, cât și de amplificare a misiunii pe care o avem. A fi elev reprezentant nu este ușor, dar cu o echipă de oameni unită, putem să punem în mișcare tot ce ne propunem.
Mulțumim tuturor celor implicați, care își oferă timpul și interesul pentru demersurile ce vizează toți elevii!
©️ Ștefania Ana-Maria Chirilă, redactor în cadrul Biroului de Presă al CNE
©️ Medeea Roșu, grafician în cadrul Biroului de Presă al CNE
©️ David Crihan, web-developer în cadrul Biroului de Presă al CNE