În cursul zilei de miercuri, Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat faptul că toți elevii din România vor avea o vacanță timp de două săptămâni, începând din data de 25 octombrie.
În acest sens, este evident că autoritățile trebuie să clarifice modul în care va fi modificat anul școlar în curs, dar și să prezinte de urgență situația infrastructurii din unitățile de învățământ (dotarea cu teste non-invazive), precum și alte eventuale măsuri complementare care pot suferi modificări, incluzând calendarul susținerii examenelor naționale.
Astfel, Consiliul Național al Elevilor solicită implementarea următoarelor măsuri:
- convocarea de urgență, de către Ministerul Educației, a unei ședințe cu partenerii de dialog social, astfel încât să se poată stabili modificările survenite ca rezultat al impunerii unei vacanțe de două săptămâni. De asemenea, solicităm ca, în orice fel de ipoteză de lucru, să se aibă în vedere menținerea calendarelor examenelor naționale în forma cunoscută în prezent, precum și a datei de finalizare a cursurilor în anul școlar 2021-2022;
- dacă numărul săptămânilor aferente semestrului I va fi modificat, iar orele se vor recupera în semestrul al II-lea, Ministerul Educației trebuie să adopte o derogare de la dispoziția referitoare la numărul minim de note la o disciplină, pentru a nu aduce elevii și profesorii în ipostaza de a forța metodele de evaluare în mod inutil, având în vedere că nu vor fi fost parcurse toate conținuturile curriculare;
- este absolut necesar ca, după cele două săptămâni de vacanță, autoritățile să asigure un cadru legal unitar și predictibil pentru funcționarea școlilor, precum și să asigure testarea non-invazivă a elevilor și a personalului din învățământ de cel puțin două ori pe săptămână, fără să mai tergiverseze în mod vădit procedura de licitație și de achiziție. Nu ne putem asuma ca, după o astfel de măsură de compromis, școlile să fie în continuare nepregătite pentru desfășurarea actului educațional față în față;
- suspendarea organizării tezelor semestriale pentru semestrul I și înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, fără notare în catalog, cu feedback individual din partea cadrelor didactice;
- extinderea programului de ore remediale pentru orice elev care solicită acest lucru, fără criterii de accedere la aceste cursuri.
De asemenea, ne manifestăm dezacordul cu privire la o prelungire a acestei vacanțe de două săptămâni sau cu o trecere unitară, la nivel național, în scenariul online, având în vedere faptul că pierderile generate de astfel de măsuri vor fi imense, imposibil de recuperat pe parcursul acestui an școlar.